Pedepse între 15 și 18 ani de închisoare pentru trei persoane acuzate de TRAFIC DE ETNOBOTANICE

Pedepse între 15 și 18 ani de închisoare pentru trei persoane acuzate de TRAFIC DE ETNOBOTANICE
Publicat: 26/07/2012, 13:10
Actualizat: 25/06/2013, 15:51

Trei persoane acuzate că au adus în țară și au vândut produse etnobotanice, din care au obținut peste 400.000 de euro, au fost condamnați de Tribunalul București la pedepse cuprinse între 15 și 18 ani de închisoare.

Instanța Tribunalului București i-a condamnat, în 17 iulie, pe Cătălin Denis Salomia și pe Andrei Mihăilescu la pedepse de 18 ani de închisoare și zece ani interzicerea unor drepturi, se arată într-un comunicat de presă de joi al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

În același dosar, Marian Cătălin Săftoiu a primit o pedeapsă de 15 ani de închisoare și 10 ani interzicerea unor drepturi.

Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel București.

Cei trei, alături de alte 14 persoane, au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT – Structura Centrală, în 1 septembrie 2011, fiind acuzați de inițiere, constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, trafic ilicit internațional de droguri de risc și de mare risc.

Potrivit anchetatorilor, sub aparența unei activități comerciale licite, respectiv comercializarea de produse chimice, semințe și îngrășăminte pentru plante, inculpații au introdus pe teritoriul României, au distribuit și comercializat produse cunoscute sub denumirea generică de „etnobotanice”.

„Beneficiile financiare obținute în urma activităților ilicite au depășit suma de 400.000 euro”, a precizat DIICOT

În acest dosar au mai fost trimiși în judecată Daniel Neamțu, Nicola Cristian Moise, Valentin Robert Moise, Edmond Ghiulbenghian, Claudiu Bondoc, Nicoleta Bondoc, Cosmin Andrei Nichita, Alexis Nichita, Alin Iulian Stoica, Ovidiu Stoica, Adrian Răducan, Florentin Soltan, SC Paradise Distribution SRL și SC Osiris Plant SRL.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?